Când s-a luminat de ziuă, destul ca să nu-mi pese de faptul că nu cunoșteam absolut pe nimeni în zonă, iar ce-mi auzeau urechile era o schimonosire totală, am coborât înspre râu, apa era puțin agitată, sufla un vând rece, iar fiecare dintre oamenii de care ne loveam privirile era nemaipomenit de ocupat cu dimineața, cu munca sa și cu sine. Ne mișcam prin agitație ca două pungi de plastic abandonate la nicio cale. T părea foarte proaspăt și calm, dar nu-mi dădeam seama cum reușește. Am continuat să mergem ghidați de un presentiment naiv și tot cu gânduri pasagere ne-am oprit în fața unui magazin cu postere. Părea mai mult a vitrină. În geam era un afiș alb, pe care scria ceva într-o limbă ciudată, ceva ce doar T putea înțelege. Nu știam, pot să jur.
– Așteaptă o clipă, cât e ceasul? A întrebat cuprins de o nerăbdare disperată.
– Șapte și jumătate.
– Cred că scrie aici… cafeneaua se deschide la 9… cine știe, poate și mai devreme, adaugă el. Servesc plăcintă de mere și ciocolată caldă.
– Gurmanzii în zilele noastre, am adăugat eu cu amărăciune în glas.
– Dar cum îți sună? A continuat pe aceeași notă cuminte.
– Ca o poveste de dragoste. Am mai folosit aceste cuvinte și înainte.
Am râs amândoi, după care ne-am văzut de drum pe una dintre străduțele adiacente, incognito, cu vedere în larg, dar suficient de aproape să nu pierdem. Mă hotărâsem să-i vorbesc cât se poate de puțin. Ce decizie înțeleaptă.
T a intrat în cafenea înaintea mea și a ocupat locul cu vederea cea mai frumoasă. Nu se știe niciodată, poate ne vom bucura de tratament special pentru că suntem străini. Un grup de oameni a trecut pe lângă noi. Unul dintre ei râdea. Ceilalți se uitau fix la mine.
O felie generoasă de plăcintă cu mere și scorțișoară urmate de un act de gelozie aveau să marcheze începutul unei după-amiezi ușor-ușor picante. T nu bănuiește nimic.
Ne-am întors în camere să facem bagajele. Acesta a fost startul unei povești încurcate, comedie, disperare și dragoste.
