E mai greu să-ți amintești decât să uiți. Uitarea are ceva liniar, clar, un drum fără obstacole. Amintirea, în schimb, e ca un fir care se înnoadă și se rupe constant. * E vineri dimineață și m-am trezit cu un sughiț enervant. Mi-am făcut cafeaua la ibric, am băut-o cu telefonul în mână, scrollând, trimițând…(Continue Reading)
Sâmbăta fac ture de 12 ore la supermarket. O rutină grea, obositoare, mai ales când e însorit afară, dar în acea zi nu era cazul. Ploaia înghețată îmbrăcase tot orașul într-o peliculă de sticlă lucioasă. Sâmbăta este și cel mai aglomerat – parcă întreg Bucureștiul își face cumpărăturile la Auchan Titan. Clienții se împing cu…(Continue Reading)
Trei luni. A spus mama aseară, aplecată de tot peste un teanc de foi pe care le muta de colo-colo. Tata era în fața televizorului, schimbând canalele ca și cum ar fi avut un Tetris în mâini, nu o telecomandă. După cină, băiatul de nouă ani al familiei Ionescu coborî de la etaj. Auzindu-și părinții…(Continue Reading)
-Hai că nu mori. Da nici nu învii azi. Era dimineață. Era dimineață de ceva vreme. Brumă, rece, ochi grei. În sală mirosea a clor. Mi-am dat hainele de oraș jos. Am tras costumul galben. Sufocant. Prea mic. Căciula aia… Dumnezeule! Sac de plastic, nu glumă. Cu mine înăuntru. A zis că nu mor azi.…(Continue Reading)
Era șapte dimineața, sfârșit de mai, când Angela a ieșit afară în grădină. Purta un halat verde din bumbac peste rochia bordo pe care avea de gând s-o poarte la înmormântare. Aerul era răcoros și umed, iar soarele urca timid de după nucul tânăr de la poartă. Aplecată deasupra trandafirilor, trăgând cu grijă pentru a…(Continue Reading)
Am ajuns în Puglia în primul weekend din octombrie, când soarele începea să cedeze locul brizei mai răcoroase. Era primul nostru concediu din an și nu știam când avea să mai vină următorul. Am decis să ne căsătorim acolo, în secret, pe o plajă ascunsă din Polignano a Mare. Ca tineri avocați, viața noastră de…(Continue Reading)
Cum să spui că urmează să zburăm deasupra mării Mediterane și că la București e mai frig decât la Madrid și că dacă avem puțin noroc poate să și ningă, când la plecare am tot levitat deasupra pământului, munți, câmpii, dintre-astea, care păreau că se aleargă pe dedesubtul norilor denși precum lespezile de chefir făcut…(Continue Reading)
Timpul perindă lent prin fața ferestrei trenului de noapte Budapesta – București, sau poate noi suntem cei care se pierd în timp? Mă întreb dacă să-mi pun întrebarea acum sau să o las pentru momentul când mintea mea va fi ocupată cu altceva decât kilometri și kilometri de câmpuri cu tot felul de vegetație, fără…(Continue Reading)
Am să încep cu o întrebare pe care mi-ai pus-o la un moment dat: cum se face că pentru unele lucruri, în special pentru cozonaci, trebuie să aștepți până la Paște? Era odată o fetiță de vreo șase sau șapte ani, care într-o joi, în Săptămâna Mare, între trei și patru după-amiaza, s-a strecurat sub…(Continue Reading)
În una dintre nopțile din săptămâna asta care se termină, am visat că sunt primar în deșertul Sahara. Sinceră să fiu, nici acum nu îmi este clar de ce am fost catapultată până acolo și de ce în antichitate. Nu știu dacă îmi plăcea sau nu, ce îmi amintesc este că îmi exercitam atribuțiile de…(Continue Reading)
