Category: Cocktail Hour

Timpul perindă lent prin fața ferestrei trenului de noapte Budapesta – București, sau poate noi suntem cei care se pierd în timp? Mă întreb dacă să-mi pun întrebarea acum sau să o las pentru momentul când mintea mea va fi ocupată cu altceva decât kilometri și kilometri de câmpuri cu tot felul de vegetație, fără…(Continue Reading)

Astăzi este marți, este aproape nouă dimineața, am venit acolo unde vine toată lumea pentru cafea, la Beans. Mi-am luat un flat white și m-am așezat să citesc, cu un picior îndoit sub mine și celălalt întins în față, citesc și mă gândesc că în curând o să-mi amorțească și ar fi bine să mă…(Continue Reading)

Nu am știut să dorm până la primul sunet de alarmă. Era setată pentru nouă dimineața, așa cum obișnuiesc să o fac în weekenduri sau vacanțe. Ba chiar mai mult, m-am trezit la șase fără un sfert, cum nu mi se întâmplă nici în timpul săptămânii. În cap îmi răsuna sunetul stropitorilor din grădina din…(Continue Reading)

Se face de ziuă din ce în ce mai devreme. Iarba și gardurile sunt aurite de razele piezișe ale soarelui, simplu și discret. Doar un disc în nuanțe bogate de portocaliu și roz ce urcă pe cerul gri lăsând în urmă un albastru senin. Vântul nu mai taie atât de aspru. Își concentrează atenția către…(Continue Reading)

Ceva nu a mers bine. Am petrecut prea mult timp contemplând această imagine. Ar fi trebuit să fie mult mai simplu, dar mi-a fost greu să nu-mi las mintea să rătăcească. Ce mă fascina oare? Lista ar fi prea lungă: călătoria, aventura, străduțele care se alergau una pe cealaltă și, poate mai mult decât orice,…(Continue Reading)

Manifestații tăioase ale vântului de ianuarie biciuiau bulevardul ducând ambalaje goale de la McDonald’s până în grădinițele din fața blocurilor. O pungă de plastic albastră, legată de piciorul unui coș de gunoi, se zbate cu furie. Cine a pus-o acolo? Pornind spre casă cu tot alaiul de cumpărături de la Lidl după mine, încă îmi…(Continue Reading)

Ștefan cel Mare este o stradă; dar este și un cartier, o împrejurime, o atmosferă. Este un loc în care nu se poate vorbi de întuneric: becurile care stau aprinse toată ziua devin galbene pe la apus și albe în timpul nopții, iar fețele oamenilor, în trecere sau aflați dinadins în parc, răvășite de emoții…(Continue Reading)

Eu de ce nu am fost niciodată la Paris? Cu o cafea exagerat de amară în mâna dreaptă, mi-am pus căștile în urechi chiar dacă nu mai era nimeni acasă și, timp de mai bine de jumătate de oră, am întors pe toate părțile întrebarea în minte. N-am stat la bucătărie acolo unde mai devreme…(Continue Reading)

În ziua în care am vopsit pereții mi-a căzut lustra în cap. Nu ştiu cum s-o spun altfel în clipa asta. Şi nu-mi place să nu ştiu, despre orice ar fi vorba. Nu-mi place să nu ştiu în general. Mă ridic cât mă țin picioare și mă sprijin de pervazul ferestruicii rotunde pe care o…(Continue Reading)

Cu timpul, trezitul înainte de răsăritul soarelui devenise pentru mine un adevărat viciu. Încercam să mă smulg din mrejele lui solide cu forța de a refuza ultima bucățică de ciocolată. Știu, nu este deloc ușor de imaginat. M-am prefăcut trează, deși nu eram. Am dat plapuma deoparte și din motive incerte încercam să-mi aduc aminte…(Continue Reading)