Era șapte dimineața, sfârșit de mai, când Angela a ieșit afară în grădină. Purta un halat verde din bumbac peste rochia bordo pe care avea de gând s-o poarte la înmormântare. Aerul era răcoros și umed, iar soarele urca timid de după nucul tânăr de la poartă.
Aplecată deasupra trandafirilor, trăgând cu grijă pentru a nu-și prinde dresurile în spini, Angela a cules patru trandafiri galbeni înfloriți de-a binelea. Deodată a simțit că îi vibrează telefonul în buzunar, dar nu l-a băgat în seamă decât după ce a curățat cozile de spini, le-a prins într-un mănunchi și le-a suspendat cu florile în jos, să nu le cadă petalele. Era Geta.
– Adu și trusa aia, dragă. Am cearcănele cât casa, a zis Geta cu o voce caldă, dar în același timp agitată. Parcă spuneai că vii mai devreme?!
Angela a ridicat din sprâncene. Știa că nu trebuie să judece, mai ales în acel moment. Dacă ar fi spus ceva, dacă măcar și-ar fi permis o remarcă—că nu ar fi firesc pentru o văduvă—teama că orice judecată, oricât de măruntă și neintenționată, ar putea să adâncească și mai mult durerea Getei, o făcea să tacă.
Angela avea o frizerie, singura din sat, și făcea de toate acolo: tuns, coafat, machiaj, manichiură. Așa se cunoscuseră cele două și de atunci deveniseră prietene. Atât de bune, încât Angela venea mereu acasă la Geta pentru o sesiune completă de îngrijire. Lui Marius îi plăcea asta—faptul că Geta se ținea bine, chiar și după aproape douăzeci de ani la ambulanță.
Marius obișnuia deseori să o invite pe Angela la cină, de cele mai multe ori fără ca soția lui să fie pusă la curent. Avea mereu aceeași explicație: o întâlnise întâmplător în drum spre casă și i se păruse firesc să o cheme și pe ea la masă. La început, Angela simțea un disconfort vag, o jenă greu de definit. Nu putea să-l refuze, nu după ce el intervenise la primar ca să-i obțină o reducere la chiria salonului. Treptat, vinovăția s-a topit într-un fel de plăcere, ceva liniștitor și familiar, ca și cum, dintr-o întâmplare, își găsise cei mai buni prieteni acolo unde i-a fost frică că o să fie singură.
Și-a pus basmaua pe cap, a îndesat trusa de machiaj și trandafirii în geantă și a pornit spre casa Getei, pe jos. Drumul nu era mare lucru, o plimbare lejeră de jumătate de oră, dacă nu se grăbea. Cam un kilometru până la șoseaua principală, apoi încă puțin printre case. Când trecea câte o mașină, se dădea într-o parte până ce o depășeau. La fel încerca să facă și cu gândurile care îi alunecau, fără să vrea, spre Marius. La discuțiile lor despre afaceri, în micile momente în care Geta era fie în baie, fie în cămară după câte ceva—mai ales șampanie și ciocolată, pe care o împărțea cu Angela spunând că îi strică silueta.
Apoi, într-o seară de Florii, în timp ce Geta era chemată la o urgență medicală la vecini, Angela s-a întins să pornească hota. Marius a privit-o lung și, când s-a apropiat să aprindă candela stinsă de curent de pe pervaz, a întrebat-o—cu un soi de curiozitate lipsită de jenă, cum numai un polițist poate avea, dacă poartă sutien sub rochia tricotată. Țesătura alunecase ușor de pe umăr, fără să lase să se vadă nicio bretea.
Să se lase intimidată de atenția lui Marius însemna să-și trădeze cea mai bună prietenă. Dar felul în care el s-a apropiat, căldura trupului lui, aerul greu din bucătărie au lipsit-o de orice putere de a se mișca. Marius a lăsat mâinile să alunece pe forma coapselor ei, apoi pe sub rochie, apoi mai jos, până când Angela a simțit cum își pierde granițele. Abia când s-a terminat și în cameră s-a mai răcorit puțin, cu o voce abia auzită și evitându-i privirea, l-a întrebat retoric ce face.
Simțind o împunsătură de nostalgie, Angela și-a mușcat buza, gândindu-se la greutatea care apasă pe umerii prietenei sale chiar în acele clipe. Apropierea de familia lor fusese un balsam pentru ea, mai ales după divorț. Dar, în același timp, nu putea nega felul în care Marius o făcea să se simtă. Era real, mereu lângă ea când avea nevoie—și, suficient de bărbat încât să ajungă pentru amândouă.
Când a ajuns în curte, soarele arunca umbre lungi peste întreaga adunare. Steagurile, crucea, mirosul de tămâie, femeile și bărbații care vorbeau între ei. Angela s-a strecurat prin mulțime, aruncând câte un salut scurt, încercând să fie trecută cu vederea. Văduva stătea în fața unui geam ce reflecta ca o oglindă, se chinuia să-și aleagă o basma, dar niciuna dintre variante nu părea să-i convină.
– Geta dragă, a spus Angela la înaintare, dând să o îmbrățișeze.
Se uita la fața prietenei ei, toată un râu secat de lacrimi.
– Îți fac ceva simplu, natural?, a continuat aceasta, în armonie cu durerea prietenei ei.
– Nu mai avem timp, fă-l mai bine pe Marius, a răspuns Geta după un moment în care a încercat să se adune.
Angela a înghețat.
– Glumești, nu? Nu l-au făcut la pompele funebre?
– Ție ți se pare că l-au făcut?
– Păi și eu ce vrei să-i fac? a întrebat nedumerită Angela.
– Ceva, orice, fă-i ce voiai să-mi faci mie, a răspuns Geta resemnată, legându-și într-un final basmaua la spate.
Frumusețea nu întoarce mortul din groapă, dar măcar o să fie mai plăcut de privit, se gândi Geta înainte să-și amintească că avea o vorbă cu vecina care pregătise sarmalele pentru masa de pomenire.
Angela a tras un scaun, și-a aranjat un prosop pe genunchi și s-a așezat lângă coșciug, frământându-și în tăcere gândurile. Cum poți să ajuți pe cineva care nu mai poate fi ajutat cu nimic? Și cum poți să ierți pe cineva ale cărui acțiuni au fost umbre ale unei răni adânci, ce nu a știut altă cale de exprimare decât prin greșeală? A întins un strat de fond de ten peste fața lividă, a retușat cu pudră și i-a pieptănat sprâncenele cu o migală de parcă îl pregătea pentru nuntă, nu trecerea în eternitate. Nu trecu mult și Geta veni grăbită cu preotul după ea, să înceapă slujba.
– Ce viu arată, zise Geta, privindu-l drept în față. Oare la ce se gândește?
– Cred că i-ar plăcea să fie liber, răspunse Angela cu o umbră de regret în glas. Apoi, cu mișcări delicate, i-a desfăcut cravata și nasturele de la gât, oferindu-i șansa să respire în voie.
Preotul a ridicat crucea în aer, iar corul a început să cânte.
– Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor…
Cu privirea ațintită spre Marius, Angela făcu un pas înapoi.
